Social

Firmă sancționată la Timișoara! Avea altă activitate decât cea pentru care avea autorizație, în Piața 700

Firmă sancționată la Timișoara! Avea altă activitate decât cea pentru care avea autorizație, în Piața 700

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au organizat ieri o verificare în Piața 700, la o societate comercială unde s-a semnalat faptul că vânzătoarea a comercializat unele produse tip fast-food neconforme cu normele în vigoare.

Societatea Comercială Piadina & Vanilla SRL, de pe str. C. Brediceanu nr. 8, a fost luată ieri la ”puricat” de polițiștii locali din capitala Banatului. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, s-a constatat că nu se respecta activitatea pe care firma o avea înscrisă în autorizație. Mai exact, societatea desfășura activități de alimentație publică tip fast-food, iar în documente avea specificat faptul că desfășoară activități de comerț cu amănuntul.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii locali au aplicat societății comerciale în cauză o sancțiune de 1.500 lei pentru nerespectarea prevederilor OG 99/2000 republicată și actualizată. ”Astfel de controale vor fi organizate în perioada următoare și la alte societăți care au astfel de practici”, anunță reprezentanții instituție din subordinea Primăriei Timișoara.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*