Social

Foto: Razie printre firmele de dezmembrări auto! Ce dezastru au găsit polițiștii locali la Timișoara

Foto: Razie printre firmele de dezmembrări auto! Ce dezastru au găsit polițiștii locali la Timișoara

Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Inspecție Comercială și Circulație Rutieră și-au făcut timp, în aceste zile, pentru o acțiune fulger la societățile comerciale care se ocupă cu dezmembrări de autovehicule, aflate pe raza municipiului Timișoara. Descoperirile făcute i-au ”obligat” să ia măsuri cât se poate de dure.

Scopul acțiunii Poliției Locale Timișoara a fost acela de a lua măsurile legale în cazurile societăților care nu respectă legislația din domeniu, dar și pe cea referitoare la parcarea neregulamentară și abandonarea de autovehicule pe domeniul public, existând numeroase sesizări de la cetățeni că în jurul acestor ”schroturi” se află multe mașini în stare avansată de degradare.

Oamenii legii au luat la ”puricat” nouă societăți comerciale din această categorie, situate pe străzile Ion Ionescu de la Brad, Ovidiu Balea, Calea Buziașului, DN 59, Grigore Alexandrescu, Cloșca, Vuc Karadjic și Venus. Polițiștii au aplicat opt sancțiuni contravenționale în valoare de 4.700 de lei pentru lipsa acordului de funcționare, nerespectarea orarului de lucru, depozitarea de autovehicule dezmembrate pe domeniul public, dar și opt autocolante autovehiculelor parcate neregulamentar pe spațiul verde și în raza indicatorului ”oprirea interzisă”, precum și 12 somații în cazul autovehiculelor abandonate.

În cazul unei societăți de pe str. Vuc Karadjic s-a întocmit documentația de propunere de suspendare a activității comerciale pentru o perioadă de până la 30 de zile. ”Astfel de acțiuni se vor desfășura periodic”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*