Administrație

Foto: Bradul e ridicat, căsuțele aproape gata! Vezi programul Târgului de Crăciun Timișoara

Foto: Octavian Pintean

Bradul care va fi ”inima” Târgului de Crăciun din Timișoara, în 2017, este deja pe poziție, iar căsuțele din care se vor vinde numai bunătăți dedicate sărbătorilor de iarnă sunt aproape gata. Inaugurarea iluminatului festiv și deschiderea târgului au loc peste trei zile, pe 1 Decembrie.

Timișoara se pregătește să intre în straie de sărbătoare, iar până la acest moment a mai rămas puțin. Pregătirile pentru deschiderea oficială a Târgului de Crăciun din capitala Banatului a fost programată peste trei zile, mai exact pe data de 1 decembrie, iar casuțele și bradul cel mare sunt la locul lor. Muncitorii mai au de amenajat numai câteva detalii legate de căsuțe, iar în ceea ce privește bradul, care a fost amplasat ca și în anii trcuți în fața Palatului Culturii, și acesta a fost deja ridicat pe poziția finală.

Bradul, care a fost adus luni după masă și ridicat cu o macara de mari dimensiuni, a fost tăiat din curtea unei familii care locuiește în Dumbrăvița, comuna ”lipită” de capitala Banatului. ”Donatorul” bradului, care măsoară circa 20 de metri înălțime, a renunțat la podoaba din grădină pentru că acesta a crescut foarte mare, considerând că bradul i-ar putea pune în pericol integritatea casei, în caz de furtună.

Bradul de Crăciun urmează să fie împodobit mai frumos decât în 2016, spuneau autoritățile locale, care promit și un program mai frumos decât în trecut. Astfel, pe data de 1 decembrie, de la ora 18:30 va avea loc deschiderea oficială a Târgului, cu un spectacol dedicat Zilei Naţionale a României, cu: INNA, Alina Eremia, Pragu de Sus, Orchestra Timişoara Big Band, Ansamblul Timşul cu soliştii: Mihaela Petrovici, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Petrică Moise şi Petrică Miulescu Irimică. Tot în prima zi a Târgului de Crăciun va fi aprins și iluminatul festiv de sărbători!

Programul Târgului de Crăciun Timișoara:
– 2 decembrie – ora 17:30, Ansamblul de Tineret Timişul, Oana Vincu & Alfa Band;
– 3 decembrie – ora 17:30, Ansamblul de Tineret Timişul, A.B.Blues;
– 5 decembrie – ora 17:30, Piti şi Şcoala “Chromatik Voice“;
– 6 decembrie – ora 17:30, Piti şi “Incubatorul de Artă”;
– 7 decembrie – ora 17:30, “Omul de zăpadă”- trupa de teatru IN POM a Asociaţiei Culturale Pentagon, Asociaţia pentru Promovarea Tradiţiilor;
– 8 decembrie – ora 17:30, Ansamblul Pusta Banatului;
– 9 decembrie – ora 17:30, Ansamblul Hora Timişului şi grupul Flores – Palatul Copiilor Timişoara, Tm Groove & Maria Hojda;
– 10 decembrie – ora 17:30, Grupul de colindători “La Steaua’’ din loc.Mihail Kogălniceanu (jud. Constanţa) şi Ansamblul Ghiocelul din Giroc, Peregrinii;
– 12 decembrie – ora 17:30, Piti şi tineri artiști de la Inspectoratul Şcolar Timiş;
– 13 decembrie – ora 17:30, Şcoala Pro Muzica;
– 14 decembrie – ora 17:00, colindători din Maramureş şi alte zone ale României;
– 15 decembrie – ora 19:00, “Bună vremea, oameni buni” spectacolul anual al Ansamblului Timişul – sala Operei Române Naţionale Timişoara;
– 16 decembrie – ora 17:30, Spectacol de colinde dedicate Revoluţiei – sala Operei Române Naţionale Timişoara – Asociaţia ALTAR 1989;
– 18 decembrie – ora 17:30, Şcoala Melopolis, Corul P.I.P.P. şi grupul de colindători din Carani;
– 19 decembrie – ora 17:30, Piti şi Palatul Copiilor;
– 20 decembrie – ora 17:30, Lavinia Raducan Band, Corala Contrast;
– 21 decembrie – ora 17:30, Spectacol Teatrul Merlin, sosirea lui Moș Crăciun şi recital al fanfarei Vidu Band;
– 22 decembrie – ora 17:30, Spectacol “Timişoara în mişcare ! TVR Timişoara pe scenă! ”-coproductie TVR TM – CCMT – din tradiţiile etniilor, Ansamblul Timişul, solişti colaboratori, recital Irina Rimes.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*