Sâmbătă a fost marcată Ziua Veteranilor la Timișoara, eveniment la care a luat parte și prefectul de Timiș Eva Georgeta Andreaș. Marcarea acestei zile deosebite a avut loc la sediul Batalionului 32 Cercetare Supraveghere ”Mircea”.
Prefectul județului Timiș a participat sâmbătă, 11 noiembrie 2017, la Ziua Veteranilor. Astfel, ieri, începând cu ora 10:45, a avut loc o ceremonie militară religioasă la Monumentul Eroilor sublocotenenți post-mortem Ioan Grosaru și Ioan-Lucian Leuștean, în cadrul căreia s-au depus coroane de flori și s-a păstrat un moment de reculegere în cinstea eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații.
Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr. 150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedaţi. România s-a alăturat, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, pe data de 11 noiembrie îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei – intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul post mortem Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.































