Social

Scandaluri la beţie în pieţele din Timişoara

Scandaluri la beţie în pieţele din Timişoara

Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor acționează zilnic pentru desfășurarea actelor de comerț în mod legal și civilizat în piețele din Timișoara, dar și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în perimetrele acestora.

Astfel, în piețele agro-alimentare Iosefin, Badea Cârțan/Traian, Doina și 700 există birouri de poliție locală, fiind patrule permanent în zonă pe timp de zi, iar în Piața 700, unde au fost constatate mai multe încălcări ale legislației, polițiștii locali sunt prezenți în două schimburi. De asemenea, în celelalte piețe cum sunt Piața de Gros, Piața Girocului, Bălcescu și Piața Volantă sunt organizate periodic acțiuni punctuale. În ceea ce privește ordinea și liniștea publică, s-a constatat în piețe un număr ridicat de cazuri în care unii cetățeni încalcă prevederile Legii 61/1991 republicată, fiind aplicate în ultimele trei luni 121 sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.550 lei.

Cele mai multe dintre acestea sunt pentru consumul de alcool pe domeniul public și pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal. În ceea ce privește scandalurile, cei sancționați fac parte atât din categoria clienților, cât și din cea a comercianților, disputele fiind consecința, de cele mai multe ori, a neînțelegerilor care apar între cele două categorii.

Poliția Locală reamintește că potrivit Legii 61/1991 republicată provocarea ori participarea efectivă la scandal sancțiunile sunt între 200 și 1000 lei, iar pentru consumul de alcool pe domeniul public între 100 și 500 lei.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*