Eveniment

Atenţie la poşete, doamnelor! O timişoreancă a rămas fără portofel într-o staţie RATT

Atenţie la poşete, doamnelor! O timişoreancă a rămas fără portofel într-o staţie RATT

O tânără de 23 de ani a fost depistată de polițiștii Secției 3 Timișoara la scurt timp după ce ar fi comis un furt într-o stație de tramvai. Pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal.

În fapt, la data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, bănuita, în timp ce se afla într-o stație de tramvai situată, ar fi sustras din poșeta unei femei un portmoneu ce conținea 300 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de polițiști, bunul fiind restituit păgubitei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitei.

Recomandări pentru prevenirea furturilor:

  • când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
  • evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;
  • dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;
  • poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix in autovehicul;
  • dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;
  • când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje, sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l;
  • nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun;
  • nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;
  • dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism, sau luaţi un taxi, de preferat de la o companie cunoscută, de notorietate, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate;
  • dacă sunteţi obosiţi, evitaţi să vă aşezaţi pe scaun, pentru a nu adormi;
  • dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*