Social

33 de migranți depistați de polițiștii locali în Calea Aradului și în Complexul Studențesc

33 de migranți depistați de polițiștii locali în Calea Aradului și în Complexul Studențesc

Polițiștii locali aflați în patrulare miercuri seara, au depistat un grup de 28 de migranți, cetățeni irakieni, pe câmpul din Calea Aradului, unde în urmă cu două zile au mai fost identificați refugiați dormind în corturi. Cei în cauză dețineau documente emise de Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din Timișoara, motiv pentru care au fost predați reprezentanților centrului fiind depistați la o oră la care nu aveau voie să părăsească locația.

Tot în cursul nopții de ieri, în jurul orei 1.30, polițiștii locali care desfășoară activitatea de patrulare în Complexul Studențesc au depistat pe o bancă din campus un grup de cinci migranți, dintre care patru din Iran și unul din Afganistan. Unul dintre ei este minor. Cei cinci nu dețineau documente asupra lor, motiv pentru care au fost predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*