Peste 1.100 de delegați ai organizațiilor de tineret ale PNL s-au adunat duminică, 22 octombrie, la Palatul Parlamentului, și au ales noua conducere a tinerilor liberali. Din partea organizației Timiș au participat 38 de delegați, TNL Timiș susținând moțiunea Marei Mareș, care a fost desemnată noul lider al tineretului liberal, cu un scor de 545 de voturi din totalul de 1052 de voturi exprimate.
Tinerii liberali din Timiș au reușit să promoveze 3 tineri în structura națională, acest lucru fiind un adevărat câștig pentru filială.
Noul președinte ales al TNL Timiș, Cosmin Șandru, a candidat și a fost ales pe funcția de Vicepreședinte Regiunea Vest. “Prin încrederea și susținerea colegilor din Timiș și din întreaga regiune, am devenit Vicepreședinte Regiunea Vest în noul BPN. Sunt mulțumit că filiala noastră are cea mai mare reprezentare în conducerea națională a TNL și astfel, proiectele și ideile noastre vor fi susținute și implementate la nivel național. De astăzi construim împreună pentru Tineretul Național Liberal”, a declarat Cosmin Șandru.
Claudiu Martin Chira, președintele executiv al TNL Timiș, a fost și el ales Vicepreședinte în Birou Politic Național al TNL. “Mă bucur că, alături de colegii mei, am ales să susținem moțiunea Marei Mareș, rezultatul votului de duminică demonstrând că am făcut alegerea corectă. Noul Birou Politic Național ales este combinația perfectă între experiența noastră, a membrilor vechi și entuziasmul și tinerețea Marei și a colegilor care nu au făcut parte până acum din BPN”, susține Claudiu Chira.
De asemenea, din structura națională face parte și Cristian Miclăuș, care a fost ales membru în Comisia Națională de Regulament și Arbitraj.
La Congresul Național de alegeri al noii conduceri a TNL au fost prezenți președintele formațiunii politice, Ludovic Orban, președintele PNL București, Cristian Bușoi, precum și vicepreședintele PNL, deputatul Ben-Oni Ardelean.