Social

Sondaj: 60% dintre şoferii români vorbesc la telefon fără handsfree

Sondaj: 60% dintre şoferii români vorbesc la telefon fără handsfree

Mai mult de jumătate(60%) dintre şoferii români vorbesc la telefonul mobil atunci când conduc fără a folosi un handsfree, arată rezultatele unui sondaj realizat în cadrul campaniei naţionale de siguranţă şi prevenţie rutieră „FII TREAZ LA VOLAN!”.

Dacă 32% fac acest lucru rar, doar atunci când apar urgenţe, 20% vorbesc la telefon fără handsfree din când în când, iar 8%, aproape la fiecare călătorie cu vehiculul.

Mai mult decât atât, aproape 40% trimit mesaje text atunci când se află la volan (21% – rar, când apar urgenţe, 13% – din când în când, 4% – aproape la fiecare călătorie cu autovehiculul) şi aproape 20% au condus sub influenţa alcoolului cel puţin o dată.

Oboseala la volan se numără printre factorii care pot creşte riscul unui accident rutier şi, deşi aceasta nu reprezintă neapărat un aspect discutat foarte des atunci când vine vorba de siguranţa rutieră, este un fenomen întâlnit pe şoselele din România. 54% dintre respondenţii care au participat la sondajul „Cât de treaz eşti în trafic?” au precizat că li se întâmplă rar să se simtă obosiţi atunci când conduc, însă 3% dintre ei se simt des obosiţi la volan. De asemenea, întrebaţi dacă au aţipit vreodată în timp ce conduceau, 8% au recunoscut că au păţit acest lucru.

Datele sunt cu atât mai importante cu cât parcurgerea drumurilor din afara localităţilor pe timp de noapte – una din situaţiile cu risc crescut în care există pericolul de a adormi la volan – reprezintă o practică destul de des întâlnită. Astfel, 16% dintre şoferii participanţi la sondaj conduc zilnic în afara localităţilor pe timp de noapte, 33% fac acest lucru de câteva ori pe săptămână, iar 31%, de câteva ori pe lună.

Consumul de băuturi alcoolice reprezintă o altă activitate care poate creşte riscul de accidente în trafic. Conform sondajului, aproape 1 din 5 şoferi a condus sub influenţa alcoolului cel puţin o dată (18% dintre respondenţi).

Din păcate, o parte din accidentele rutiere se produc şi ca urmare a neatenţiei sau nerespectării regulilor de circulaţie de către pietoni: în anul 2015, 1 din 5 accidente grave a fost provocat de indisciplina pietonilor, conform datelor publicate în „Buletinul siguranţei rutiere. Raport anual 2015”, realizat de IGPR.

 Peste 70% dintre respondenţii care au participat la sondajul „Cât de treaz eşti în trafic?” au declarat că traversează neregulamentar (66% fac acest lucru ocazional, în timp ce 7%, în fiecare zi). Mai mult decât atât, aproape 40% au traversat trecerea de pietoni în fugă cel puţin o dată (18% – foarte rar, 17% – uneori, 5% – adesea).

Distragerea atenţiei este o altă problemă care poate creşte riscul unui accident rutier. Peste 60% dintre pietoni sunt atenţi la ecranul telefonului mobil în timp ce merg pe stradă (scriu mesaje, se joacă etc.) – 49% fac acest lucru ocazional, în timp ce 12%, foarte des.

Sursa: capital.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*