Cultură

Teatrul German de Stat din Timişoara participă la festivaluri în Transilvania și la București

Teatrul German de Stat din Timişoara participă la festivaluri în Transilvania și la București

Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a fost invitat să susțină spectacole la trei festivaluri în luna octombrie 2017.

Astfel, spectacolul-basm Micul prinț după Antoine de Saint-Exupéry va fi prezentat luni, 16 octombrie 2017, la ora 18, la Teatrul Nottara din București, în cadrul Festivalului „FEST(in) pe Bulevard“. Ajuns la cea de-a 5-a ediție, festivalul cuprinde o selecție de spectacole dedicate mai ales crizei adolescenței, reunind – alături de montarea TGST în regia lui Peter Kerek – producții din Argentina, Bulgaria, Coreea de Sud, Croația, Franța, Germania, Moldova și România.

Miercuri, 18 octombrie 2017 de la ora 20, colectivul TGST susține, alături de colegii de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, la Teatrul Figura din Gheorgheni, un spectacol cu coproducția celor două teatre: Moliendo café, în regia lui Silviu Purcărete, în cadrul Colocviului Teatrelor Minorităților Naționale. Colocviul reprezintă una dintre manifestările teatrale cu cea mai îndelungată tradiție din țara noastră, fiind înființat în 1978, atunci încă la Sfântu Gheorghe. Programul cuprinde preponderent producții ale teatrelor din România care realizează spectacole în limbi ale minorităților naționale.

Tot în octombrie, coproducția TGST cu Teatrul Municipal din Esch (Luxemburg) cu spectacolul Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind va fi prezentată în cadrul Festivalului Național de Teatru. Spectacolele au loc în 26 octombrie 2017 la ora 18 și în 27 octombrie 2017 la ora 20, la Teatrul Național din București. Piesa – numită în subtitlu „o tragedie a copiilor” – a fost montată la TGST de regizorul luxemburghez Charles Muller, iar montarea are programat un turneu în Luxemburg în primăvara anului viitor. Publicul timișorean poate revedea spectacolul în seara de duminică, 22 octombrie 2017 la ora 19,30, pe scena TGST.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*