Social

Provocare pentru fotografi! Concurs „Viaţa în Euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa”

Provocare pentru fotografi! Concurs „Viaţa în Euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa”

Agenţia de Dezvoltare Euroregională Dunăre-Criş-Mureş-Tisa organizează, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înființare, un concurs de fotografii. Acesta trebuie să reflecte specificul și momente din viața de zi cu zi a oamenilor care trăiesc în această zonă.

Toți cei interesați să participe la acest concurs sunt invitați să transmită minim o fotografie (maxim trei fotografii) la adresa de e-mail dkmtfoto@gmail.com până cel târziu la data de 31 octombrie 2017, ora 16.00 (CET).”Anul acesta, în luna noiembrie marcăm două decenii de funcționare a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa, care cuprinde județe de la granița dintre România, Ungaria și Serbia. Pe parcursul acestor 20 de ani, am reușit împreună să punem în practică proiecte importante pentru județele noastre. Consursul de fotografii pe care îl lansăm acum are rolul de a prezenta momente din viața acestei Euroregiuni și a locuitorilor ei”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Premiile sunt oferite de asociaţii Agenţiei de Dezvoltare Euroregională Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, respectiv: Consiliul Județean Timiș, Consiliul Judeţean Arad, Consiliul Judeţean Bács-Kiskun, Consiliul Judeţean Csongrád, Consiliul Judeţean Caraş-Severin și Guvernul Provinciei Autonome Voivodina.

Autorii celor mai bune șase fotografii alese de juriu vor beneficia de un sejur de două zile (o noapte de cazare pentru două persoane), la unul dintre următoarele hoteluri: Judeţul Arad: Best Western Hotel http://bwcentral.ro/, Judeţul Bács-Kiskun: Pincelakat Szálloda https://pincelakat.hu/, Judeţul Csongrád: Colosseum Hotel https://colosseum.accenthotels.com/hu, Judeţul Caraş-Severin: Pensiunea Dora http://www.pensiuneadora.ro/, Judeţul Timiş: Hotel Check Inn http://checkinn.ro/cine-suntem.php/, Voivodina: un hotel de minim 4*.

Cazarea la hotel se poate face până la data limită de 31 august 2018 (conform înţelegerii prealabile cu hotelul respectiv. În afară de cazare, organizatorul concursului sau asociaţii  societăţii nu îşi asumă alte cheltuieli.

Fotografiile vor fi expuse în cadrul şedinţei festive a Adunării Generale a Cooperării Regionale DKMT organizată cu ocazia celebrării a 20 de ani de la înfiinţare, care va avea loc la Novi Sad în data de 21 noiembrie 2017, festivitate la care vor fi invitați să ia parte și  autorii fotografiilor premiate.

Toți cei care transmit fotografii, sunt rugați să le denumească în felul următor:   domiciliul, numele de familie, prenumele, nr. de ordine, denumirea fotografiei (cu litere mici, fără diacritice), iar în textul e-mailului să cuprindă numele, adresa şi numărul de telefon.

Regulamentul de concurs:

Participantul îşi va da acordul ca Agenţia de Dezvoltare Euroregională DKMT Dunăre-Criş-Mureş-Tisa SRL Nonprofit de Utilitate Publică să expună fotografiile, cu menţionarea autorului, în cadrul expoziţiei fotografice organizate în data de 21 noiembrie 2017 la Novi Sad.

Pot fi trimise minim 1 şi maxim 3 fotografii  proprii (în format JPG).

Concursul este deschis tuturor, indiferent de ocupaţie, vârstă, domiciliu (mai puţin membrii juriului şi organizatorii).

Responsabilitatea juridică cu privire la conţinutul fotografiilor înscrise la concurs cade în sarcina participanţilor. Participantul trebuie să fie proprietarul tuturor drepturilor asupra fotografiilor înscrise de el în concurs. Se pot înscrie doar acele fotografii ale căror autor este participantul şi nu lezează drepturile personale ale altor persoane. În cazul în care fotografiile înscrise lezează totuşi drepturile de autor sau alte drepturi personale ale unor persoane, responsabilitatea juridică cu privire la orice pretenţii şi revendicări cade în sarcina participantului şi este obligat să exonereze organizatorul cu privire la orice fel de pretenţii juridice.

Decizia juriului este definitivă şi irevocabilă.

Pentru informaţii suplimentare legate de concurs, persoanele interesate se pot adresa organizatorilor la următoarea adresă de e-mail: dkmtfoto@gmail.com.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*