Data de 5 octombrie a fost stabilită de UNESCO drept Ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului. În această zi elevii au liber. Mai exact, nu se vor desfășura cursuri, însă fiecare unitate de învăţământ urmează să decidă dacă elevii vor participa la anumite manifestări specifice.
La Timișoara, astăzi va avea loc Gala de Premiere cu ocazia Zilei Educației, organizată de Inspectoratul Școlar Județean. Evenimentul include festivitatea de premiere a cadrelor didactice care au atins incununarea activitatii prin pensionare. Acțiunea se va derula la Universitatea de Vest Timișoara, în Aula Magna, de la ora 12.
Ziua Educației adună anual sute de mii de elevi, părinți și activiști din întreaga lume, pentru a aduce un omagiu tuturor cadrelor didactice care au fost în mod direct sau indirect afectate de o criză majoră. Această zi a fost desemnată la 5 octombrie de către UNESCO pentru a marca semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor” (1966) și ”Recomandarea privind învățământul superior” (1997), principalele documente de referință privind cadrele didactice la nivel internațional.
Din doi în doi ani, cu ocazia Zilei Educației, se oferă și Premiul Hamdan, care recompensează practicile și performanțele profesorilor. Premiul a fost creat în 2008, pentru a contribui la creșterea eficienței profesorilor și la ameliorarea procesului de învățare.
Citește și:

Angela Cozma, campioană europeană la atletism, beneficiază de o bursă specială și se va antrena în c...

Studenți și absolvenți, așteptați la a XXVII-a ediție a Zilelor Carierei de la UPT, pentru o perspec...

Conștiința între știință, rațiune și spiritualitate – Conferința Internațională „Mind and Consciousn...

Inovație în educație: La UVT, cursurile-eveniment și metodologiile IT transformă studenții germanișt...

Centrul Suport pentru Acțiuni Climatice UPT — prezent activ la evenimente internaționale de referinț...
























