Eveniment important astăzi la Timișoara! Comitetul Director al Universității Politehnica aniversează 5 ani de la înființare.
Întâlnirea celor 20 de reprezentanți ai mediului socio-economic timișorean cu membrii comunității academice a avut loc astăzi în Auditorium, cel mai nou amfiteatru al universității, care a fost ianugurat cu acest prilej.
Evenimentul aniversar are loc sub titlul Politehnica în era revoluției 4.0 și reprezintă o ocazie unică de a cunoaște mai îndeaproape experiența și viziunea celor care contribuie la guvernanța universitară prin expertiza și angajamentul lor. „În data de 2 octombrie 2012, conducerea nou aleasă a Universității Politehnica Timișoara a avut inițiativa unei întâlniri cu reprezentanții mediului economic pentru a arăta deschiderea spre mediul economic și pentru a genera un dialog autentic despre învățământul superior tehnic și despre posibilitățile de implicare ale mediului economic în sprijinirea învățământului”, a menționat prof.dr.ing. Marius Oteșteanu, prorector UPT.
La rândul său, rectorul Universității Politehnica a declarat: “Specificificul acestui board fața de alte structuri întâlnite în alte universități îl reprezintă tocmai faptul că nu se rezumă doar la a adopta sau a stabili strategii pe domeniile strategice ale școlii politehnice, ci el constă în faptul că membrii acestui board sunt implicați în activitatea curentă a școlii. În această toamnă am declanșat două mari proiecte. Unul dintre proiecte se numește Grant pentru tineri cadre didactice ai școlii noastre politehnice, cu finanțare din venituri proprii și din mediul privat. Și când am spus mediul privat vă dați seama că jumătate din cei aproape 200 mii euro care vor fi puși la dispoziția tinerilor care vor câștiga aceste proiecte, vor veni de la aceste companii conduse de membrii Comitetului Director”.
Citește și:

Un nou motiv de mândrie! Locul I pentru o studentă UPT la Concursul Național de Sustenabilitate Orga...

Victor Vulpe, vicecampion mondial în arta pantofăriei, reprezintă România la World Expo Osaka 2025, ...

Prof. Regina Kaplan-Rakowski de la Universitatea de Nord din Texas în vizită la UPT

UPT și Opal-RT pun bazele unei colaborări strategice în digitalizare și folosirea AI în domeniul ene...

O zi simbolică pentru timișoreni: Universitatea Politehnica Timișoara a deschis porțile Casei Mühle ...



























