Social

Atenție, a crescut numărul sesizărilor cu privire la blocarea căilor de acces de către autoturisme și staționarea pe pistele pentru biciclete!

Atenție, a crescut numărul sesizărilor cu privire la blocarea căilor de acces de către autoturisme și staționarea pe pistele pentru biciclete!

Poliția Locală Timișoara le atrage atenția conducătorilor auto să respecte legislația rutieră, ținând cont de faptul că în ultima perioadă a crescut numărul sesizărilor de la cetățeni care semnalează blocarea accesului în diferite instituții, curți, parcări publice etc.

Un număr semnificativ de sesizări sunt și din partea timişorenilor care circulă cu bicicletele și care semnalează parcarea autovehiculelor pe pistele special amenajate pentru bicicliști. Spre exemplu, un cetățean a sesizat că pe Calea Lugojului un autoturism a blocat accesul în parcarea imobilului, polițiștii locali s-au deplasat la fața locului, iar conducătorul auto a fost sancționat conform OUG 195/2002. Astfel de sesizări au fost și de la cetățeni de pe străzile Lorena, Brândușei, Intrarea Surduc, Calea Sever Boc, Diaconu Coressi, Take Ionescu, Patr. M. Cristea etc.

Numai în luna septembrie polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au aplicat pentru blocarea accesului 36 de sancțiuni și 25 de colante autoadezive, iar pentru staționarea pe piste pentru bicicliști un număr de 84 sancțiuni și 122 colante. De asemenea, au fost și ridicate în ultima lună un număr de 8 autovehicule aflate în situația de a bloca diverse locații sau piste.

„Facem din nou apel la cetățeni să respecte actele normative pentru a evita sancționarea sau chiar ridicarea autovehiculelor pe care le dețin, sancțiunile pentru astfel de fapte fiind cuprinse între 580 și 725 lei și trei puncte penalizare”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*