Cultură

Yuri Kordonsky semnează un spectacol la Teatrul German de Stat Timișoara

Yuri Kordonsky semnează un spectacol la Teatrul German de Stat Timișoara

Prima producție din stagiunea 2017/2018 a Teatrului German de Stat Timișoara (TGST) este „Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet” de G. G. Márquez, în versiunea scenică și în regia lui Yuri Kordonsky.

Premiera va avealoc sâmbătă, 30 septembrie 2017, la ora 19,30, următoarea reprezentație fiind programată duminică, 1 octombrie, la ora 19,30.

Spectacolele au loc în sala Teatrului German și beneficiază de traducere în limba română.

Yuri Kordonsky semnează regia spectacolului. Decorul este creația lui Helmut Stürmer, în timp ce costumele sunt realizate de Ioana Popescu. Muzica este compusă de Tibor Cári, dramaturgia este asigurată de Rudolf Herbert, iar light design-ul de Nosz Botond. Distribuția îi reunește pe actorii: Olga Török, Ida Jarcsek-Gaza, Horia Săvescu, Rareș Hontzu, Franz Kattesch, Radu Brănici, Isa Berger, Dana Borteanu, Harald Weisz, Aljoscha Cobeț, Richard Hladik.

Regizorul și actorul Yuri Kordonsky s-a născut în Ucraina și predă astăzi la prestigoasa Universitate Yale din Statele Unite ale Americii. Apreciat în multe țări europene pentru montările sale, în România, unde a fost distins deja de două ori cu Premiul Uniter, este cunoscut mai ales pentru interpretarea scenică a autorilor literaturii clasice ruse. La Teatrul German însă, Kordonsky ne invită la lectura maestrului realismului magic.

În versiunea scenică a spectacolului se regăsesc trei povestiri de G.G. Márquez: „Eréndira…”, „Un domn foarte bătrân cu niște aripi uriașe”, „Ochi de câine albastru”. În ceea ce privește alegerea acestor trei povestiri, regizorul Yuri Kordonsky declară: „Am fost convins de foarte timpuriu de potențialul dramatic al povestirii Eréndira. Dar îndrăgeam și celelalte două povestiri. Pe deasupra, începuse să mă intereseze nu doar lumea reală a autorului, adică satele, deșertul, Macondo, ci și lumea lui imaginară, cea a viselor. Ochi de câine albastru mi-a oferit prilejul să pătrund profund în lumea subconștientului și a viselor.”

Spectacolul spune povestea Eréndirei, care nu are decâ tpaisprezece ani când bunica sa, acuzând-o de incendierea casei, o obligă să se prostitueze. În timp ce sute de bărbați se înșiră în fața cortului Eréndirei, bunica negociază prețul și numără banii. Şi Ulise, tânăr și frumos ca un înger, o dorește. După ce tentativele de fugă ale celor doi îndrăgostiți eșuează, ei plănuiesc o crimă. „Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet” este considerată una dintre cele mai emoționante povestiri ale lui Gabriel García Márquez. Unele motive din capodopera „Un veac de singurătate” sunt îmbinate aici cu teme precum vinovăția și ispășirea, dragostea și moartea. Un laureat al premiului Nobel pentru literatură, un regizor de excepție, care semnează și adaptarea scenică a textului, și un ansamblu consacrat abordează această lume magică, în care realitatea și imaginarul se întrepătrund.

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*