Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean român, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, pentru autoturismul pe care îl conducea.
Marţi, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, Fabian B., în vârstă de 49 de ani, având domiciliul pe raza județului Caraș- Severin. Acesta era la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un document care avea însemnele asemănătoare unui permis de conducere englezesc. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că tânărul nu deţinea dreptul de a conduce.
Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control de la un conaţional, în schimbul sumei de 400 de euro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citește și:

Pieton accidentat mortal, la Timișoara

Controale masive în sudul Timișului: amenzi de peste 70.000 de lei și mai multe infracțiuni descoper...

Trafic îngreunat pe DN 6, la ieșire din Timișoara spre Becicherecu Mic

Doi adolescenți de 17 ani, arestați preventiv pentru tâlhărirea unei femei de 74 de ani, în Timișoar...

Grand Finale la CODRU Festival 2025: peste 100.000 de oameni au celebrat muzica, natura și comunitat...
























