Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o informare meteorologică prin intermediul căreia informează că de la ora 17:00 și până joi, 21 septembrie, ora 23:00, se așteaptă instabilitate atmosferică cu averse torențiale, descărcări electrice și chiar grindină, dar și intensificări ale vântului.
Marți, 19 septembrie 2017, la orele prânzului, ANM a emis o informare meteorologică prin care informează că la munte, în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia și Banat, în această seară și în noaptea care urmează (19/20 septembrie) vor fi perioade în care vremea va fi instabilă. De asemenea vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină.
Începând de miercuri după-amiază (20 septembrie), fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a țării. Astfel, în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp și izolat 40 l/mp. Totodată, în majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăși 50-60 km/h.
Foto: MeteoSat