Noul an școlar a venit cu surprize pentru mai mulți școlari din Buziaș. Au învățat tot anul, iar efortul lor a fost premiat!
Zeci de elevi de la Școala Gimnazială au primit, astăzi, burse de merit la învățătură. Membrii Clubului Rotary Buziaș au derulat o acțiune prin care 13 elevi din clasele V-XII cu rezultate deosebite la învățătură, având media 9.70, au fost recompensați.
Premiile s-au acordat cu prilejul festivității de deschidere a noului an școlar. “Am luat de la directoarea școlii din Buziaș un tabel cu elevii care au avut cele mai mari medii și în funcție de de acel tabel am acordat 13 burse care au constat în bani, către cei mai buni elevi din clasă”, a declarat președintele Clubului Rotary Buziaș, Nicușor Velican.
Nici elevii care provin din familii defavorizate nu au fost uitați de membrii Clubului Rotary Buziaș. Copiii au primit burse care constau în haine, rechizite și alte lucruri de care au mare nevoie pentru la școală. Este vorba despre copiii cu o situație materială precară, dar cu rezultate deosebite la învățătură. “Am identificat acei copii prin directoarea școlii din Buziaș. Premiile s-au acordat la festivitatea de deschidere a noului an școlar și este un proiect al Clubului Rotary Buziaș. Este o acțiune tradițională, la fiecare început de an școlar premiem și trimitem într-o excursie copiii cu rezultate deosebite la învățătură”, a mai subliniat președintele Clubului Rotary Buziaș.
Un gest extraordinar, văzut de mine din ambele tabere: cea de dascăl al acestei școli și cea de părinte de elev premiat. O surpriza frumoasă! Mulțumim ca sunteți alături de copii!
Multumesc Clubului Rotary Buzias pentru premiile oferite elevilor scolii si propriului meu copil! O echipa extraordinara!