Social

Maria Grapini și AFAR au pus o amprentă unică pe viitoarea capitala culturală europeană

Maria Grapini și AFAR au pus o amprentă unică pe viitoarea capitala culturală europeană

Eveniment special, vineri după – amiază, la Timiăoara. O nouă ediție a Paradei Pălăriilor a avut loc în centrul orașului, de la ora 15.

Acțiunea a fost organizată de Asociația Femeilor Antreperenor din România. Moderatorul și sufletul evenimentului a fost europarlamentarul Maria Grapini.

La manifestare au participat mai multe doamne din țară. La această ediție, 200 de pălării au fost ornamentate de pacientele de la Oncohelp. Dintre acestea, o sută au fost vândute, iar banii au fost donați spitalului.

În urmă cu un an, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, și femeile din AFAR – Asociația Femeilor Antreprenor din România, la propunerea marei artiste a Timișoarei, Lia Lungu, au decis să surprindă orașul de pe Bega cu un eveniment original, intitulat Parada Pălăriilor. În semn de prețuire pentru obiectul vestimentar, de o eleganță unică, pe care, odinioară, femeile îl purtau cu mândrie, în încercarea de a-i reda importanța, pierdută nemeritat, întru stabilirea unei amprente unice asupra Timișoarei, viitoare capitală culturală europeană, Maria Grapini și echipa sa ambițioasă au riscat și…au reușit! Anul trecut, ediția cu Nr.1 a strâns, în piața simbol a Timișoarei, Piața Victoriei, un număr important de femei și bărbați, sosiți cu pălării frumoase și interesante, vizibil impresionați de acest demers și de originala desfășurare a acțiunii: concurs, muzică, dans, parade.

Vineri, 8 septembrie, chiar de marea sărbătoare a toamnei, sărbătorita Maria Grapini a primit cel mai frumos cadou: o Piață a Victoriei plină de purtătoare și purtători de pălării, o atmosferă de secol trecut îmbinat cu modernism artistic – grație modelelor unicat, purtate de cele mai îndrăznețe tinere – oaspeți importanți, trecători curioși, prieteni, mass-media!

Europarlamentarul umanist a ales o pălărie diafană, confecționată la Chișinău, și o ținută sută la sută românească! Grapini le-a avut alături pe membrele AFAR din Timiș, Brașov, Vâlcea, București, Cluj, Constanta, pe noul consul al Germaniei la Timișoara – o doamnă extraordinară, care le-a cântat timișorenilor prezenți un fragment din melodia tradițională germană “Pălăria mea are trei margini” –  pe doamnele din Asociația Oncohelp – cele care au confecționat pălării și detalii pentru acestea – pe artistele Lia Lungu și Aura Twarowska, nenumărați prieteni.

Surprizele s-au ținut lanț pentru participanți, fiind de natură muzicală și artistică, iar câștigătorii concursului de pălării s-au decis, după un model inedit, prin aplauze! De la mici la mari, femei sau bărbați, premianții și-au prezentat cu vădită emoție pălăriile. Bucuria lor a fost majoră când au fost anunțați că, de 1 martie 2018, vor merge în vizită la Parlamentul European, la invitația Mariei Grapini.

Parada Pălăriilor, ediția 2017, a fost confirmată drept un succes la scenă deschisă. “Mă bucur că Timișoara a rezonat, și de data aceasta, cu ideea noastră, îi felicit pe participanți și pe spectatori, le mulțumesc pentru cuvintele frumoase transmise și pentru sentimentele arătate! A fost o Sfântă Mărie minunată, Dumnezeu ne-a dat și o zi splendidă, cu mult soare, am avut timișorenii de partea noastră și cred că am demonstrat că Timișoara este un oraș care merită din plin titlul de capitală culturală europeană! La mulți ani sărbătoritelor și sărbătoriților!”, a spus, în final, Maria Grapini.

 

(Foto: Costi Duma)

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*