Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, în cooperare cu Postul de Poliție Cenad, judeţul Timiș, au depistat opt cetăţeni din Irak solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Miercuri dimineaţa, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Postului de Poliție Cenad, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat la aproximativ 500 m de linia de frontieră, pe direcția localității Cenad, opt cetăţeni străini care se deplasau spre frontiera cu Ungaria.
Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, șapte adulți cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani și un minor de 16 ani, toți solicitanți de azil în ţara noastră.
Din primele declarații, a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.