Administrație

Stadiul lucrărilor la pasajul Popa Șapcă

Foto: Octavian Pintean

Lucrările la pasajul Popa Șapcă avansează, anunță primarul Nicolae Robu. În prezent se lucrează la înnoirea rețelelor de termoficare și alimentare cu apă pe strada Demetriade.

Municipalitatea dă promisiuni că până în luna noiembrie pasajul Popa Șapcă să fie finalizat, iar șoferii să poată circulă. Traficul din oraș este dat peste cap, fiind închise cele două pasaje importante, Jiul și Popa Șapcă, și în același timp au început alte șantiere care perturbă circulația rutieră și pun la grea încercare nervii șoferilor.

“Avansează lucrările pe Bd. Antenei, unde tocmai s-a pus pietrișul compresat și prelata aferentă tehnologiei care este folositaă acolo și se fac pregătirile pentru realizarea carosabilului prin pasaj. A fost nevoie să se disloce circa un metru de pământ din adâncimea din pasaj. Încă un metru s-a mers mai jos. Se lucrează și pe Popa Șapcă și facem tot posibilul ca înainte de venirea iernii, până în noiembrie, să finalizăm lucrările și la pasajul Popa Șapcă. E foarte greu acum, pentru că pe de-o parte nu se circulă deloc prin cele două pasaje care reprezintă principalele porți de legătură între jumătatea de nord și jumătatea de sud a orașului”, a explicat edilul Timișoarei, Nicolae Robu.

Proiectul de amenajare al străzii și al pasajului Popa Șapcă trebuie finalizat până la venirea iernii. Investiția este estimată la 24 milioane lei (fără TVA), bani de la bugetul local.

 

(Foto: arhivă)

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*