Cultură

Prima ediţie a Actor’s World Championships anunţă începutul unei noi stagiuni teatrale

Prima ediţie a Actor’s World Championships anunţă începutul unei noi stagiuni teatrale

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Asociația Proteszt şi Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara vor organiza la finalul acestei săptămâni prima ediţie a campionatului sportiv pentru actori, Actor’s World Championships. Evenimentul va avea loc pe  terenurile și sălile ce aparțin de Universitatea de Vest, Universitatea Politehnica și Clubul Sportiv Muncipal Timișoara, precum și în sălile Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.

La invitaţia lansată de Teatrul Maghiar au răspuns, în afară de timişoreni, teatrele din Satu Mare, Târgu Mureş şi Gheorgheni, în total fiind înscrişi până acum în jur de 60 de participanţi. Înscrierile se vor încheia sămbâtă, când toţi sportivii trebuie să îşi ridice numerele de concurs. Deschiderea oficială va avea loc pe terenul Universităţii de Vest sâmbâtă , 2 septembrie, la 16:00, în prezenţa doamnei prof. Doina Moţ, maestră a sportului la volei, participantă la Jocurile Olimpice Tokyo din 1964. Apoi toţi participanţii la proba de ciclism vor pleca într-o cursă de 10 km pe bulevardul Pârvan şi Coposu, sub pasajul Michelangelo.

Disciplinele la care vor concura actorii şi ceilalţi angajaţi din teatre sunt: tenis de masă, tenis de câmp, scrimă, atletism (cursa de 100 m, 800 m, 3000 m, săritura în lungime, aruncarea greutății, pentatlon), fotbal, ciclism, street ball, ștafeta pe echipe (care va consta în testarea abilităţilor de coordonare). Prima seară a Olimpiadei se va încheia cu un concurs al orchestrelor teatrelor din Timişoara şi Satu Mare, iar finalul campionatului, duminică, va marca şi începutul stagiunii 2017/2018.

Susţinătorii Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, dar şi ceilalţi timişoreni, sunt invitaţi să îi încurajeze pe sportivii amatori pe terenurile competiţionale. De altfel, unul dintre punctele-cheie va fi meciul de fotbal dintre actorii Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” şi echipa compusă din spectatori fideli şi ziarişti.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara și Verde pentru Biciclete.

2 septembrie:

12:00-15:30 Preluarea numerelor din Teatrul Maghiar, la garderobă

15:30 Plecare de la teatru spre UVT

16:00 Deschidere festivă: prof. Doina Moţ de la Academia Olimpică Română, manager teatrul Maghiar Timişoara Balazs Attila (teren vizavi de UVT, lângă La Căpiţe)

16:15 Cursă ciclism 10 km (Teren – semafor Mihai Viteazu – Pârvan – Coposu – sens giratoriu Pestalozzi – retur de 3 ori)

17:30 Tenis de masă simplu/dublu (Sala de sport UVT)

17:30 Tenis de câmp (terenurile din Parcul Rozelor)

20:00 Scrimă (Sala Studio a teatrului)

21:00 Întrecerea orchestrelor din Timişoara şi Satu Mare, petrecere

3 septembrie:

10:00 Fotbal pe iarbă 5+1 (Teren UPT – Ştiinţa)

12:00 Meci de fotbal între actorii teatrului şi prietenii teatrului (Teren UPT – Ştiinţa)

13:00 Atletism (cursa de 100 m, 800 m, 3000m, 4 x 100, săritura în lungime, aruncarea greutății, pentatlon) (Teren UPT – Ştiinţa)

15:00 Streetball Teren de baschet UVT (lângă sala de sport UVT)

17:00 Finala FOTBAL (Teren UVT lângă La Căpiţe)

18:00 Ştafeta pe echipe şi închiderea (Teren UVT lângă La Căpiţe)

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*