Clădirea Operei Naționale din Timișoara nu intră în reabilitare nici în acest an. Motivele sunt legate de mai multe schimbări de proiect, pe care proiectanții angajați de Primăria Timișoara ar trebui să le facă la cererea Ministerului Culturii, de la care se așteaptă aviz pentru demararea lucrărilor.
Municipalitatea a depus studiul de soluţie pentru intervenţia pe faţada principală, acoperită cu plăci de travertin. Primarul Nicolae Robu a anunțat astăzi că a primit aviz de la Ministerul Culturii pentru reabilitarea Palatului Culturii. “Intervenția va urmări conservarea materialului, nu înlocuirea. Se va prezenta soluția de curățare, urmărindu-se păstrarea patinei și evitându-se curățarea excesivă. Se va reveni la avizare cu fazele PT (proiectul tehnic) și DE (documentația de execuție)”, se arată în adresa trimisă de reprezentanții Minsiterului Culturii.
Potrivit edilului Nicolae Robu, vor fi lucrări doar la fațada clădirii, nu și în interior. În plus, primarul spune că un interes deosebit la renovare îl prezintă două statuete care ar fi îngropate în pereţii laterali ai faţadei centrale şi care ar urma să fie valorificate artistic. “După ce proiectantul va face ajunstările de rigoare în proiectul tehnic și în documentația de execuție se mai merge o dată la comisie pentru a se da undă verde în vederea obținerii autorizației pe forma avizată. Abia după aceea pot începe lucrările”, a subliniat edilul.
Palatul Culturii găzduieşte în prezent Teatrul Naţional, Opera Română, Teatrul Maghiar, Teatrul German de Stat, Atelierul de Urbanism al Primăriei Timișoara, Infocentrul Turistic și mai multe magazine.
Citește și:

Intervenții la clădirea de pe Loga 52 pentru a deveni grădiniță cu program prelungit

Se modernizează DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Rușchița – Voislova (...

Primăria Municipiului Timișoara a depus documentația pentru realizarea ansamblului MultipleXity

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor pentru locurile de veci în decembrie și ianua...

Licitația pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 16 a atras 10 oferte
























