Social

Serviciul voluntar pentru Situații de Urgență Biled, la ceas aniversar. Nouăzeci de ani de la înființare

Serviciul voluntar pentru Situații de Urgență Biled, la ceas aniversar. Nouăzeci de ani de la înființare

Eveniment important sâmbătă în comuna timișeană Biled.  Locuitorii au marcat aniversarea a 90 de ani de la înființarea formației civile de pompieri.

În acest sens, au fost organizate diferite acțiuni. Astfel, sâmbătă 26 august, la sediul Serviciului voluntar pentru Situații de Urgență a avut loc de la ora 14.30 o expoziție dedicată pompierilor, de la ora 16, cei prezenți au putut vedea parada pompierilor din Biled, Jimbolia, Sânnicolau Mare, dar și a celor din Metzingen, Germania.

Evenimentul a continuat la Căminul Cultural, cu un moment festiv la care au participat oficialitățile române și germane, oaspeți și invitați, precum și numeroși bilezeni. Aici a avut loc decernarea premilor și a medaliilor pentru cei care au activat și activează în cadrul Detașamentului pentru Situații de Urgență. Seara s-a încheiat cu Balul pompierilor Kerwei. “Aniversăm 90 de ani de la înființarea Serviciului voluntar pentru Situații de Urgență Biled. Avem invitați din Germania, o parte din ei făcând parte anterior din formatția de pompieri. Este un număr impresionant de persoane care vin din Germania”, a declarat primarul comunei Biled, Cristian David.

La rândul său, comandantul pompierilor Serviciului voluntar pentru Situații de Urgență din Metzingen, Thomas Mickiseg, a declarat: “Sunt onorat să fim invitați la aniversarea de 90 de ani a Serviciului voluntar pentru Situații de Urgență Biled. Prietenia dintre pompierii din Biled și pompierii din Metzingen are o durată de 11 ani. Cu 11 ani în urmă, pompierii voluntar din  Metzingen au donat o autospecială pentru voluntarii din Biled”.

Despre începuturile Serviciului pentru Situații de Urgență Biled ne povestește Gheorghe Băba,  șef serviciu onorific, dar și viceprimar al comunei Biled. “Prima formație care s-a înființat la Biled a fost din vechii meseriași, de etnie germană, care erau mai pricepuți. Formația civilă de pompieri a activat fără întrerupere 90 de ani datorită cetățenilor români care au venit și s-au integrat în comunitatea germană, care după anii 1990 ne-a părăsit, rămânând aproximativ 50 de familii. (…) Am primit în urmă cu 49 de ani, prin donație, o autospecială de la pompierii din Germania. Se dovedește că funcționează bine și acum. Ne bucurăm că îi avem invitați la Biled pe pompierii din Metzingen, formația de voluntari de la Jimbolia, Sânnicolau Mare”.

Ne face deosebită plăcere să venim cu un echipaj de pompieri de la Sânnnicolau Mare să fim alături la acest moment aniversar”, a spus Zoran Simici, comandantul subunității de pompieri din Sânnnicolau Mare.

Numeroși germani plecați de pe aceste meleaguri, dornici de a fi prezenți la sărbătoare s-au alăturat.  Invitat special la eveniment a fost Werner Gilde, născut la Biled și stabilit în Germania, la Karlsruhe. Este vorba despre președintele Organizației Bilezenilor din Germania și toată lumea. “Am venit în comuna natală cu ocazia aniversării de 90 ani de când s-a înființat formația pompierilor voluntari din Biled. Mă bucur întotdeauna când pot să vin în comuna natală, o parte din inimă râmâne întotdeuna aici dacă pleci. Prietenia dintre pompierii voluntari din Metzingen și cei din Biled arată că de jos trebuie construită casa Europei. În Germania, comunitatea cea mai mare a bilezenilor este în orașul Karlsruhe, aproximativ 450 de persoane. Dar și în alte orașe precum Nürnberg și Frankenthal”.

În prezent, în cadrul serviciului voluntar pentru Situații de Urgență Biled activează 26 de pompieri.

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*