Eveniment

Un polițist din Arad, internat la Jebel după ce a intrat beat cu mașina într-un camion

Un polițist din Arad, internat la Jebel după ce a intrat beat cu mașina într-un camion

Agentul Florin Lungu s-a urcat la volan cu o alcoolemie demnă de a doborî recorduri.

Astfel, în data de 22.07.2017, în jurul orei 11:00, aflat în timpul liber, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe strada Zorilor (cartierul Alfa din Arad), acesta pierde controlul asupra direcției de mers, intră pe contrasens, după care se izbește de un autocamion parcat regulamentar.

La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj al Poliției Rutiere, care a constatat faptele și, dându-și seama de starea de ebrietate a șoferului, îl testează cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 1,93 mg/l în aerul expirat. Conform prevederilor legale, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde i-au fost recultate două probe de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Între timp, bărbatului i s-a întocmit dosar penal, cazul fiind preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Cu toate acestea, surse neoficiale au confirmat pentru Special Arad că rezultatele celor două probe de sânge au fost de 3,20 mg/l și 2.80 mg/l alcool pur.

Florin Lungu este polițist în cadrul IPJ Arad, iar la ora actuală este internat în Spitalul de Psihiatrie Jebel (județul Timiș), acesta fiind cunoscut cu probleme psihice.

Sursa: specialarad.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*