Clubul Poli Timișoara anunță că începând din acest sezon se repune în funcțiune sistemul de acces prin turnicheți, ceea ce va face accesul pe stadion mai greoi. Soluția: sosirea din timp la stadion, cu biletul deja cumpărat.
Reprezentanții clubului Poli Timișoara au făcut câteva precizări importante în vederea meciului de vineri seara, cu FCSB. Întrucât cerea de bilete este uriașă, așteptându-se la peste 20.000 de suporteri prezenți pe ”bătrânul” Dan Păltinișanu, tichetele se comercializează în două locații din capitala Banatului: la casa de la stadion (lângă vestiare, între orele 9:00-17:00), respectiv la standul de suveniruri de lângă McDonald’s/Piața Victoriei ( între orele 10:00-19:00).
Vă reamintim, prețurile biletelor sunt: 15 lei la peluze, 20 lei la tribuna II, 25 de lei la tribuna I, 40 de lei la tribuna 0 și 250 de lei la lojă.
Ca o noutate pentru ultimele sezoane, accesul spectatorilor se va face, din nou, cu ajutorul turnicheților, așa cum se făcea și în ”era” Marian Iancu. Chiar dacă sistemul care gestionează turnicheții a fost defect, o firmă specializată în astfel de sisteme de acces și cuantificare a spectatorilor a ”intrat în priză” încă de azi, astfel ca la ora meciului totul să decurgă ca la carte. Conform purtătorului de cuvânt al clubului Poli Timișoara, intrarea la meciuri se va face exclusiv prin turnicheți începând de la jocul cu FCSB. ”Facem apel la public să vină din timp pentru a se evita aglomerațiile la porțile de intrare. Turnicheții vor fi funcționali începând de la meciul cu FCSB și așa vor rămâne de acum înainte”, a precizat Levente Balint pemtru www.observatordetimis.ro.