Administrație

Atenție, terenurile neîntreținute vor fi supraimpozitate!

Atenție, terenurile neîntreținute vor fi supraimpozitate!

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului monitorizează permanent situația terenurilor din Timișoara ai căror proprietari trebuie să le igienizeze și să le cosească de buruieni și de plante alergene, precum ambrozia, care afectează sănătatea populației.

Zilnic au loc verificări, iar un aport semnificativ îl aduc și cetățenii care au sesizat în mai multe rânduri existența terenurilor neîngrijite. Polițiștii locali efectuează controale în teren, se trece la identificarea proprietarilor, după care la luarea măsurilor de sancționare contravențională și apoi reverificarea stadiului în care proprietarii au luat măsurile de igienizare și cosire a vegetației.

În ultima săptămână, alți 13 proprietari de terenuri au fost sancționați, cu amenzi de câte 2.500 lei, conform HCL 371/2007 modificată, în zone precum Calea Torontalului, Aradului, L. Rebreanu, Mareșal C-tin Prezan, C. Buziașului, Armoniei, Legumiculturii, C. Martirilor, Moise Nicoară, Tacit. Poliția Locală continuă să monitorizeze situația terenurilor de pe raza municipiului Timișoara, fiind întocmite pentru fiecare dosare care vor fi înaintate, în cazul în care nu sunt igienizate, către serviciile abilitate din cadrul Primăriei Timișoara în vederea supraimpozitării pentru fiecare teren în parte, în conformitate cu prevederile HCL 266/2016.

Poliţia Locală atrage atenția că, potrivit actului normativ menționat, terenurile neîntreținute vor fi supraimpozitate cu 250% sau 500%, în funcție de starea terenului constatată în urma verificărilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*