Economic

Timișoara, singurul oraș în care locuințele vechi s-au scumpit mai mult decât cele noi

Timișoara, singurul oraș în care locuințele vechi s-au scumpit mai mult decât cele noi

Fie că ai o locuință de vânzare sau te gândești să cumperi una, cu siguranță te întrebi care este direcția actuală a prețurilor. Datele pe primul semestru al acestui an confirmă că pretențiile vânzătorilor de locuințe se află pe un trend ascendent în momentul de față, atât la nivel național, cât și în marile orașe – chiar dacă valorile efective de tranzacționare din piață poate nu resimt același ritm de creștere. Interesant este că această tendință de majorare este, de regulă, mai accentuată pe piața nouă decât pe cea veche – ceea ce scoate în evidență potențialul apartamentelor nou-construite de a se detașa din punct de vedere financiar de cele mai vechi.

În orașul de pe Bega, prețul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare s-a majorat cu 0,6% în iunie și, respectiv, cu 8,2% în primul semestru din 2017 (de la 1.027 la 1.111 euro pe metru pătrat util). Timișoara este singurul oraș în care locuințele vechi s-au scumpit mai mult decât cele noi în ultimele șase luni: astfel, cele dintâi s-au apreciat cu 9,3% (de la 1.018 la 1.113 euro pe metru pătrat), iar cele din urmă cu 4,4% (de la 1.056 la 1.102 euro pe metru pătrat).

Sursa: imobiliare.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*