Administrație

Supraimpozitare pentru proprietarii de terenuri care nu cosesc iarba

Supraimpozitare pentru proprietarii de terenuri care nu cosesc iarba

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat, săptămâna trecută, verificările cu privire la modul în care proprietarii de terenuri din Timisoara respectă legislația privind îngrijirea acestora, salubrizarea și cosirea vegetației, a buruienilor și implicit a ambroziei care afectează sănătatea populației în momentul în care înflorește.

12 proprietari au fost sancționați în această săptămână conform HCL 371/2007 modificată, cu amenzi care totalizează 30.000 lei deoarece nu au cosit vegetația și buruienile care au crescut din abundență. Poliția Locală continuă să monitorizeze situația terenurilor de pe raza municipiului Timișoara, luând măsurile legale de sancționare și atrage totodată atenția proprietarilor de terenuri că, pe lângă sancțiunile aplicate pentru nerespectarea obligațiilor de le revin, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului întocmesc dosare în vederea supraimpozitării pentru fiecare teren în parte, în conformitate cu prevederile HCL 266/2016.

Conform actului normativ menționat, terenurile neîntreținute vor fi supraimpozitate cu 250% sau 500%, în funcție de starea terenului constatată în urma verificărilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*