Eveniment

Amenzi usturătoare pentru cei care ard miriștile

Amenzi usturătoare pentru cei care ard miriștile

Atenție, nu dați foc vegetației sau deșeurilor pe domeniul public sau privat! În perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale  este interzisă!

Sancțiunea prevăzută de actul normativ pentru această faptă este de cuprinsă între 3.000 lei și 6.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice.

Pompierii militari ai județului Timiș, au intervenit în ultimele zile la peste 80 de incendii de vegetație uscată. Cauza probabilă de producere a incendiilor este utilizarea focului în spaţii deschise. Conform OUG 195/2005 privind protecția mediului se interzice proprietarilor și deținătorilor de teren cu titlu sau fără titlu arderea miriștilor, stufului, tufărișului sau vegetației ierboase fără acceptul autorităților competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență.

În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de catre proprietarii de drept ai terenurilor. Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judetene se curăţă obligatoriu de vegetatia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se efectuează numai după obţinerea permisului de lucru cu focul! Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru siţuatii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens. Primarul transmite un exemplar din permisul de lucru cu focul celui care solicită permiterea executării arderii miriştii, vegetatiei uscate sau resturilor vegetale, iar pe cel de-al doilea, serviciului public voluntar pentru situatii de urgenţă SE EXCEPTEAZĂ necesitatea obţinerii permisului de lucru cu focul, la efectuarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*