Sport

Poli Timişoara rămâne cu Joma, dar anunţă SURPRIZE în privinţa echipamentului de joc

Poli Timişoara rămâne cu Joma, dar anunţă SURPRIZE în privinţa echipamentului de joc

Prim-divizionara Poli Timişoara a anunţat că şi-a reînnoit contractul cu compania Joma, cea care le furnizează echipamentele de joc. Reprezentanţii clubului alb-violet promit surprize atât în ceea ce priveşte noul design al tricourilor cât şi pentru suporterii echipei.

Clubul Poli Timişoara informează că a reînnoit contractul cu Joma România, compania care furnizează echipamentul sportiv al fotbaliştilor. Noul angajament se întinde pe durata unui sezon competiţional, cu posibilitatea prelungirii pe încă o ediție de campionat.

”Suntem bucuroși să continuăm parteneriatul cu Joma România, după un an foarte fructuos din punct de vedere sportiv. Joma România a fost un colaborator excelent, ajutându-ne într-un campionat în care am făcut istorie prin salvarea incredibilă de la retrogradare”, a explicat vicepreşedintele clubului timişorean, Radu Birlică.

Acesta a anunţat că viitorul echipament de joc al alb-violeţilor se va schimba pentru noul sezon al Ligii I, dar, deocamdată, rămâne o surpriză. “În ediția care vine, avem ambiții mai mari, iar alături de Joma România pregătim surprize în ceea ce privește echipamentul de joc, dar și în ceea ce înseamnă oferta de tricouri și alte materiale destinate suporterilor noștri”, a mai explicat Birlică.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*