Eveniment

Trei cetăţeni din Kosovo și un sârb, opriţi la granița cu Serbia

Trei cetăţeni din Kosovo și un sârb, opriţi la granița cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga au depistat patru cetăţeni străini care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.

În data de 04.07.2017, în jurul orei 01.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră de la Lunga au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia au depistat patru persoane care se deplasau pe jos, dinspre Serbia spre România, în apropierea localităţii de frontieră Comloșu Mare, județul Timiș.

Persoanele în cauză, au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba de patru bărbaţi, 3 cetățeni din Kosovo și un cetățean sârb, cu vârste cuprinse între 22 şi 40 de ani. Bărbații au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp, din Serbia, cu intenţia de a ajunge în state din vestul Europei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele patru persoane urmând să fie predate unei echipe operative din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş, pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*