Turism

Festivalul “Frăţia Lupilor” va avea loc în weekend la poalele Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei

Festivalul “Frăţia Lupilor” va avea loc în weekend la poalele Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei

Prima ediţie a Festivalului “Frăţia Lupilor” va avea loc în 1 şi 2 iulie în satul Costeşti, comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara, la poalele Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei.

Evenimentul este organizat de ţăranii din comuna Orăştioara de Sus, prin Asociaţia lor, “Valea Dacilor”. Aceşti oameni, care au ştiut să păstreze prin vremuri nestinse tradiţiile strămoşeşti, au ţinut să facă un eveniment al lor, fără interferenţa unora dornici să acapareze un eveniment interesant (fără “şmecheri de la oraş” cum spunea unul dintre ei)-şi o să vedeţi de ce sunt în stare. Cu participarea grupului “Terra Dacica” se va organiza o evocare istorică de amploare, cu lupte daco-române, atacul unui castru etc. Iar în ţarcuri/zone special amenajate se vor desfăşura diverse meşteşuguri tradiţionale (război de ţesut, olărit etc).

De asemenea, vor fi prezentate preparate culinare şi băuturi alcoolice tradiţionale (balmoş, bulz, ţuică, pălincă, vin de la producători locali, etc), care vor avea întâietate în faţă altor produse. Se vor organiza competiţii tradiţionale între elevi din mai multe şcoli hunedorene (alergatul în saci şi multe altele).

Seara, Focul Sacru va coborî de la Cetate printr-o ceremonie specială, urmată de concertele ce vor culmina desigur cu “Phoenix”!

A doua zi, 2 iulie, va fi dedicată muzicii şi dansurilor folclorice.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*