Se caută oportunități de colaborare dintre Irlanda și județul Timiș. Ambasadorul Irlandei, Excelența Sa, Derek Feely s-a aflat azi la Timișoara pentru a discuta cu conducerea CCIA Timiș despre legături importante pe piața muncii.
Astfel, conducerea CCIAT a prezentat potențialul județului Timiș în ceea ce privește atragerea de investiții, iar din toamnă va organiza o serie de întâlniri între firmele irlandeze care își desfășoară activitatea în județ și autorități.
Irlanda este una dintre cele mai competitive 10 economii din lume. În județul Timiș, în prezent sunt 21 de firme cu capital irlandez. Acestea activează în domeniile IT, imobiliar, transport marfă, trasport persoane, producție de feroase, consultanță, comerț, asistență medicală, industrie alimentară și alimentație publică. “Din toamnă o să lucrăm la o întâlnire a firmelor irlandeze care au diverse activități în județul Timiș cu instituțiile statului. În a doua parte firmele românești care vor să se întâlnească cu experți din Irlanda sub egida Ambasadei Irlandeze. Acum, sigur că am făcut o comparație între județul Timiș, însă la o altă scară. Avem puncte comune, Irlanda este al doilea exportator mondial în domeniul IT, noi județul Timiș suntem al doilea exportator al României. Tot așa și în ceea ce privește firmele IT, numărul firmelor este foarte mare în Irlanda, la fel și în județul Timiș însă la o altă scară. Și bineînțeles creșterea economică, Timișul este al doilea motor al economiei naționale. Avem trei puncte comune, repet la o altă scară, dar dorim să lucrăm împreună, să colaborăm”, a transmis Florica Chiriță, director general al CCIAT.
“Este prima vizită în județul Timiș, scopul principal este identificare oportunităților de parteneriat comercial între companii din județ și companii irlandeze. În contextul Brexit-ului este de subliniat importanța României și a celorlalte țări din UE pentru Irlanda, pentru că Irlanda este mai puternic afectată de rezultatul Brexit-ului decât alte țări, având în vedere conexiunile puternice, dar orice dificultate presupune și oportunități, iar faptul că a fost numit un atașat comercial în cadrul Ambasadei indică clar intenția Irlandei de a stimula și dezvolta relațiile comerciale și de investiții cu România, având în vedere potențialul de creștere enorm dintre cele două țări”, a subliniat Excelența Sa Derek Feely, ambasadorul Irlandei în România.
Conform statisticilor irlandeze, România s-a plasat în 2015, pe locul al 13-lea în exporturile Irlandei către statele membre UE, cu o pondere de 0,7%, și respectiv pe locul al 17-lea în importurile Irlandei provenite din statele membre al UE, cu o pondere de 0.2%.