Administrație

Municipalitatea va realiza o nouă pistă dedicată exclusiv bicicliștilor

Municipalitatea va realiza o nouă pistă dedicată exclusiv bicicliștilor

Veste bună pentru bicicliști! Municipalitatea va realiza o nouă pistă de biciclete.

Potrivit edilului Nicolae Robu, aceasta va fi trasată cu vopsea în această noapte și se va afla pe strada Paris. Mâine va fi gata.

În plus, primarul subliniază că va fi o pistă dedicată numai bicicliștilor.“Vom face o pistă de biciclete pe strada Paris, care să ne permită să oferim bicicliștilor un traseu pe sensul de deplasare de la nord spre sud. Pe strada Sfântul Ioan avem pista de la sud spre nord și ne-am tot strufocat să vedem cum putem crea o pista și pe sens invers. Nu vreau să mă abat de la hotărârea de a nu lasă niciun fel de vehicul în centrul istoric. S-au făcut ieri măsuratorile. Va fi o pistă vopsită dedicată numai bicicliștilor. Pistele de pe trotuare și ele sunt dedicate bicicliștilor, dar au voie să calce pe ele și pietonii, dar aici vor fi piste pe care nu au voie să calce masșinile sși nici pietonii. Sper ca mâine dimineață să fie gata lucrările, să lucrăm peste noapte. Dacă reușim să facem rost de vopsea, la noapte se va lucra”, a transmis primarul Nicolae Robu.

 

 

(Foto: IAA Romania)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*