Politic

Înțelegerea UDMR – Dragnea a picat

Înțelegerea UDMR – Dragnea a picat

În această dimineaţă a avut loc ultima rundă de negocieri dintre PSD şi UDMR. Potrivit sociologului Marius Pieleanu, înțelegerea UDMR – Dragnea a picat. Șeful PSD a decis să nu dea curs celor mai importante cereri ale maghiarilor, cum ar fi instituirea zilei de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România și coborârea de la 20 la 10 procente a pragului impus pentru folosirea limbii materne în administraţia locală.

”Nu au fost acceptate de către PSD solicitările considerate exagerate ale UDMR-ului care a profitat de o anomie internă a PSD-ului pentru a revendica lucruri care sunt de 15 ani în agendă și care nu au putut fi obținute până acum”, a spus Marius Pieleanu, în exclusivitate pentru Antena 3.

Informația a fost confirmată de Cseke Attila (UDMR), care a anunțat că Proiectul de lege privind declararea zilei de 15 martie Ziua Maghiarilor din Romania a fost retras de pe ordinea de zi. El spune ca “nu stie ce s-a intamplat de ieri pana astazi”.

UDMR a obţinut, luni, un raport favorabil în comisiile de specialitate din Senat asupra proiectului de lege prin care ziua de 15 martie devine Ziua maghiarior din România. Şi coincidenţă sau nu, tot ieri, pe agenda comisiilor din Camera Deputaţilor a ajuns un alt proiect iniţiat de UDMR.

Acesta prevede scăderea pragului de la 20 la 10% a numărului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale necesar pentru ca autorităţile să asigure folosirea limbii materne în administraţie. Aici, negocierile ar urma să fie reluate astăzi, după ce, aseară târziu, s-au încheiat fără niciun rezultat.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a explicat jurnaliştilor că discuţiile nu ar avea nicio legătură cu votul asupra moţiunii de cenzură, pentru că legile UDMR ar fi fost în procedură parlamentară de mai mult timp.

“Aceste legi nu au fost făcute azi-noapte sau azi-dimineaţă. Despre aceste legi cu UDMR-ul şi cu ALDE s-a discutat de la începutul sesiunii parlamentare şi le-a venit rândul”, declara Liviu Dragnea.

Sursa: antena3.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*