Sport

Și totuși: ”Poli ține UTA-n B”. Timișoara rămâne în Liga I, la fotbal (FOTO)

Și totuși: ”Poli ține UTA-n B”. Timișoara rămâne în Liga I, la fotbal (FOTO)

 

Poli Timișoara a reușit să-și mențină poziția din ”elita” fotbalului românesc după un duel încrâncenat cu rivala UTA Bătrâna Doamnă, din Arad. După ce s-au impus cu 2-1 pe ”Dan Păltinișanu”, alb-violeții au obținut o victorie și mai clară, ”acasă” la arădeni, 3-1, la Șiria.

Cu circa 80 de suporteri ”în spate”, Poli Timișoara a făcut instrucție cu UTA chiar la ea ”acasă”, mai precis spus pe arena „Otto Grefner” din localitatea Șiria. După ce primarul acestei localități a declarat, joi, că ține cu Poli Timișoara în dubla cu echipa pe care o găzduiește, alb-violeții nu l-au dezamăgit. Elevii lui Ionuț Popa, înjurat tot meciul de arădenii din tribune, au jucat exemplar, chiar dacă aceștia au fost conduși încă de la începutul jocului. Chiar în minutul 5, după o lovitură liberă de pe partea dreaptă a atacului arădean, Curtuiuş a împinge în poarta lui Straton mingea trimisă cu capul de Adrian Petre. Avantajul arădenilor a durat doar câteva minute. În minutul 17, Bărbuț trage puternic din careu și restabilește egalitatea, pentru ca 5 minute mai târziu alb-violeții să treacîă în avantaj cu ajutorul lui Draghici, care a profitat de o bâlbă a goalkeeper-ului Miron, pe care l-a driblat și l-a ”forțat” să-și recupereze balonul din propria poartă. 1-2 în favoarea oaspeților de pe ”Otto Grefner”.

Cum până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic notabil, exceptând duelul celor două galerii, după fluierul de debut al reprizei secunde, atât alb-roșii cât și elevii lui Ionuț Popa s-au jucat, rând pe rând cu ocaziile de a marca. Cei care au mai trimis mingea în ”ațe” au fost, din nou, timișorenii. În minutul 88, recent intrat pe teren, Pedro Henrique a profitat de degringolada din apărarea arădeană şi a înscris elegant, lobând mingea peste Miron, ducând scorul la 1-3 și totalizând un 5-2 la general, în ambele jocuri disputate de alb-violeți pentru menținerea în Liga I.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*