Un bărbat de 48 de ani, urmărit internațional de autorităţile judiciare din Italia pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt, a fost depistat, marţi, de poliţiştii timișeni. Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni contra patrimoniului (furturi din societăţi comerciale) pe teritoriul statului italian.
Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior magistrații Curții de Apel Timișoara dispunând arestarea preventivă pentru 15 zile în vederea demarării procedurilor de predare către autoritățile din Italia.
Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș.
Citește și:

Comisar-șef de poliție Paul-Marian Podariță, împuternicit adjunct al șefului IPJ Timiș

Trei tineri depistați de polițiștii locali din Timișoara distrându-se la un alt fel de „iarbă verde”

Șofer băut, reținut după un accident pe Calea Torontalului: alcoolemie de 0,82 mg/l

Accident cu 3 mașini implicate pe Simion Bărnuțiu. O tânără a fost rănită

Au alimentat cu carburant, fără drept, pe teritoriul României, Austriei, Ungariei și Germaniei
























