Amenzi de peste 12 mii lei în doar câteva ore, în Timiș! Poliţiştii municipiului Timişoara au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza municipiului şi în comunele limitrofe.
În noaptea de 9 spre 10 iunie, polițiștii au acționat pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier, pe raza municipiului şi în comunele limitrofe. Astfel, între orele 00.00 – 05.00, au fost organizate acțiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de ordine public şi rutieră.
Efectivele au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă.
Au fost legitimate 230 de persoane şi verificate 163 de autovehicule. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere şi prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate este de peste 12.000 lei. De asemenea, poliţiştii rutieri au reținut în vederea suspendării un permis de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.