Sport

Măsuri de ordine la meciul de fotbal ACS Poli Timişoara – UTA

Măsuri de ordine la meciul de fotbal ACS Poli Timişoara – UTA

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, în cooperare cu efective al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş, ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş şi ale Poliţiei Locale Timişoara, asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor pe timpul desfăşurării meciului de fotbal ce va avea loc luni, 12 iunie pe stadionul „Dan Păltinişanu” din municipiul Timişoara.

Având în vedere că meciul va începe la ora 20.30, accesul spectatorilor în incinta arenei  se va face începând cu ora 18.30. Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai Poliţiei Locale Timişoara. În zona apropiată stadionului, este interzisă comercializarea şi desfacerea băuturilor alcoolice, între orele 15.00 şi 23.00.

Jandarmii recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice şi, totodată, informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.

De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la manifestarea sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*