Administrație

Primăria Timișoara a trimis o somație de plată unei femei decedate în urmă cu șase ani

Primăria Timișoara a trimis o somație de plată unei femei decedate în urmă cu șase ani

Încurcătură la Primăria Timișoara. Reprezentanții municipalității au trimis o somație de plată unei femei decedate în urmă cu șase ani.

Totul a fost dezvăluit de revoluționarul Corneliu N. Vaida, care a descoperit de Rusalii, în cutia poștală, o somație emisă de reprezentanții Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse pe numele mamei sale. Însă, Terezia Faber, mama revoluționarului timișorean, a murit în anul 2011.“

Ce mai găsește omu’ în cutia poștală, de Rusalii? Nimic altceva decât o scrisoare adresată de Primăria Timișoara, mamei mele. Mamă care a trecut la cele veșnice în anul … 2011! Prin prezenta doresc să informez pe d-na amploiata Popati Liliana că dacă dorește să poarte corespondența cu mama, o poate face pe adresa Cimitirul „Calea Șagului”, Intrarea 1, Rândul 6, loc de veci nr. 12. Succes! P.S. Dacă răspunde, rog să fiu anunțat … fiindcă mi-e dor de ea!”, a scris Corneliu N. Vaida pe Facebook.

În actul emis de Primăria Timișoara se arată că femeia ar fi avut o restanță de 486 lei. „Vă invităm în termen de trei zile de la primirea prezentei să vă prezentați la casieria noastră din str. Oituz, nr. 1, pentru a achita suma mai sus menționată”, conform somației.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*