Național

Peste 750 de români au fost amendați pentru nerespectarea regulilor privind transportul copiilor

Peste 750 de români au fost amendați pentru nerespectarea regulilor privind transportul copiilor

Polițiștii au aplicat, în primele patru luni ale anului, peste 750 de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat prevederile legale referitoare la utilizarea obligatorie a centurilor de siguranță și a sistemelor de fixare a copiilor în scaune.

”Poliţia Română acordă o atenţie deosebită protejării vieţii şi integrităţii corporale a copiilor şi îi sancţionează pe cei care, prin comportamentul lor, îi pun în pericol pe cei mici”, se arată într-un comunicat al IGPR.

În primele 4 luni ale anului, în urma acţiunilor pentru prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii au aplicat 772 de sancţiuni contravenţionale celor care nu au respectat prevederile legale privind transportul copiilor – 552 pentru nerespectarea obligaţiei de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate şi 220 pentru nerespectării dispoziţiilor privind transportul copiilor în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.

Poliţiştii atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor privind transportul copiilor, o categorie vulnerabilă de participanţi la trafic, întrucât cei mici nu se poate proteja singuri.

Sursa: Agerpres

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*