Atenție, șoferi! O arteră importantă va fi închisă începând de mâine. Potrivit municipalității, este vorba despre un tronson situat în Circumvalațiunii.
În vederea continuării lucrărilor necesare pentru lărgirea pasajului Jiul, s-a luat decizia închiderii traficului rutier pe un tronson din Calea Circumvalaţiunii, între bd. Republicii şi Calea Bogdăneştilor. Măsura va fi pusă în aplicare începând cu data de 31 mai, de la ora 22 şi va fi valabilă până la data de 10 iunie 2017.
Firma care execută lucrările va realiza, în această perioadă, demontarea şi montarea podurilor de cale feratã aferente unor linii de circulaţie, conform proiectului.
Citește și:

Șantierele de la Lenau și Ana Aslan, în impas după insolvența constructorului. Primăria Timișoara ca...

Liceele din Timișoara se pot înscrie în curând în programul de bugetare participativă

Podul de cărămidă de la Tapia s-a rupt

Primăria Timișoara închiriază 14 spații comerciale și de birouri

Președintele CJ Timiș: Refacem obiectivele primăriei și le dăm la cheie
























