Tragedie pe scena politică a PNL Timiș. Un primar liberal s-a stins din viață, sâmbătă.
Vorbim despre Dorin Birdean, primarul comunei Checea, în vârstă de 54 de ani. Acesta a murit în urma unui infarct.
“PNL filiala Timiş deplânge dispariția colegului nostru Dorin Birdean, primar liberal dedicat comunității din localitatea Checea.
Dorin-Liviu Birdean a condus administrațiile din Cenei (2000 – 2004) și Checea (din 2004 – prezent) timp de 5 mandate și s-a implicat cu toată puterea şi priceperea în slujba comunităţilor pe care le-a gospodărit. A fost un membru activ al Partidului Național Liberal, filiala Timiș, timp de peste 15 ani, timp în care a fost și membru al Biroului Permanent Județean PNL Timiș.
PNL Timiș transmite familiei îndurerate gânduri de alinare și sincere condoleanțe, în aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții PNL Timiș.
Citește și:

Accident între un autoturism și un TIR pe DN6, în Găvojdia. Un șofer a fost transportat la spital

Intervențiile echipei pirotehnice din cadrul ISU Timiș

A acroșat 6 autovehicule parcate și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil

Tragedie pe Canalul Bega: o persoană găsită fără viață în zona Parcului Copiilor

Un bărbat din Timișoara a ajuns în arest după ce a furat aur în valoare de 60.000 de euro
























