Ministrul Sănătății, Florian Bodog s-a aflat azi la Timișoara. Acesta a inspectat trei spitale. Este vorba despre Institutul Oncologic, Spitatul Județean și Centrul de mari arși.
Primul pe lista ministrului a fost Institutul Oncologic. Construcţia acestui obiectiv este o promisiune de ani de zile a Guvernului. Ministerul Sănătății a alocat deja 10 milioane lei pentru acest centru. “Sunt la Timișoara la invitația președintelui CJ. Am vizitat următoarele obiective. Am început cu Institutul Oncologic, după cum știți suntem într-un blocaj în ceea ce privește procedura de achiziție pentru proiectare. Se așteaptă rezoluția de la CNAS. Am discutat cu domnul președinte și cu toată comisia care se ocupă de această procedură de licitație. Am stabilit un grafic foarte clar asupra măsurilor pe care urmează să le iau în viitorul apropiat, astfel încât să putem demara cât mai rapid construcția acestui Centru de Oncologie, care este așteptat de totți timișorenii. Ministerul Sănătății a alocat deja 10 milioane lei pentru acest centru. Sper să îi și puteți folosi pentru că ei au fost alocași și în anii anteriori și s-au împiedicat în tot felul de contestații și proceduri”, a explicat Florian Bodog, ministrul Sănătății.
Următorul obiectiv pe care Florian Bodog l-a vizitat a fost noul Spital de Pediatrie. Lucrările au început în 2014, cu o parte din bani de la bugetul local. Însă, din pricina neînțelegerilor dintre municipalitate și firma care a construit până acum noul corp de clădire, acestea s-ar putea să întârzie termenul final. Constructorul a reclamat mai multe erori de proiectare și a refuzat să mai lucreze. Astfel, contractul a fost suspendat, iar lucrările au fost preluate de o altă firmă. Este vorba despre S.C. Sulfatim SRL, care a fost girant la licitația câștigată de firma PROMPT.
Noul corp de clădire reprezintă o necesitate pentru Spitalul de Copii, în condiţiile în care mai multe corpuri de clădire au fost retrocedate, iar unele secţii au fost evacuate de către actualii proprietari. Imobilul va avea opt etaje (demisol+parter+6 etaje) și va găzdui Unitatea de Primiri Urgenţe, secţiile de radiologie, terapie intensivă, ortopedie, chirurgie, blocul operator, saloanele de prematuri, laboratoarele şi policlinică. Suprafaţa utilă va fi de peste 8.000 de metri pătraţi. Toate secţiile aflate în clădiri revendicate şi retrocedate vor fi mutate în acest loc.“Am discutat atât cu echipa managerială a spitatului, cu viceprimarul și echipa care face managementul proiectului. Mi-a fost prezentată o serie de modificări pe care dânșii doresc să le solicite pentru a îmbunătății cheltuielile de mentenanță ale acestui spital în viitor. Consider că sunt logice. Le-am spus să facă toate procedurile necesare, Ministerul Sănătății are toată disponibilitatea pentru a asigura finalizarea acestui obiectiv. În acest an am alocat pentru acest obiectiv 7 milioane lei. Acest obiectiv a fost și el grevat de unele procese și firma a intrat în insolvență. Am fost asigurat că lucrarile au demarat și că ei se angajază ca până la sfârșitul lunii noiembrie să execute toți banii pe care ministerul i-a pus la dispoziție pentru acest obiectiv”, a subliniat Ministrul Sănătății.
“Am luat această decizie de a face o vizită la toate aceste obiective importante în domeniul sănătății, chiar dacă proiectul privind Institutul Oncologic nu aparține nu neapărat de CJT, ci de DSP. Am luat decizia de a a mă implica efectiv în ceea ce înseamnă Direcția de Sănătate Publică, de a duce la bun sfârșit acest proiect. Știți situația delicată de la Spitalul de Copii unde au primit și anul trecut finanțare și au returnat o parte din finanțare Ministerului Sănătății”, a spus președintele CJ Timiă, Călin Dobra.