Life-style

Artiști de fală din Banat cântă la Zilele Cartierului Mehala

Artiști de fală din Banat cântă la Zilele Cartierului Mehala

În perioada 24-26 mai vor avea loc Zilele Cartierului Mehala, eveniment organizat de consiliul consultativ din zonă, în colaborare cu Primăria Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului

Programul este următorul:

Miercuri, 24 mai

  • Ora 14,00: în cadrul Şcolilor Gimnaziale nr. 19 (Avram Iancu) şi nr. 18 se vor organiza concursuri cu caracter cultural-sportiv, după cum urmează:

       Turneu de fotbal

       Concurs cultural intitulat «80 de ani de „rugă” în Mehala»

  • Vor participa elevi de vârste diferite.
  • Într-una dintre sălile de clasă ale Şcolii Gimnaziale nr. 19 (Avram Iancu) va fi organizată o masă rotundă. Vor participa: mass-media, istorici, veterani şi urmaşi ai veteranilor de război, împreună cu locuitori ai cartierelor Mehala şi Circumvalaţiunii, precum şi membri ai celor două Consilii consultative de cartier anterior amintite. Temele abordate vor fi următoarele:

       Eroii neamului, în istorie şi în tradiţia cartierului Mehala

       80 de ani de la sfinţirea Bisericii Ortodoxe Române din Mehala, având hramul „Înălţarea Domnului”

Joi, 25 mai

  • Ora 13,00: la statuia lui Avram Iancu, din curtea şcolii gimnaziale cu acelaşi nume, vor avea loc depuneri de coroane, precum şi o slujbă de pomenire a eroilor neamului.
  • Ora 17,00-24,00: Piaţa Avram Iancu – spectacol cultural-artistic susţinut de Ansamblul folcloric „Timişul”

VINERI, 26 mai

  • Ora 17,00-24,00: Piaţa Avram Iancu – spectacol cultural-artistic susţinut de Ansamblul folcloric „Timişul”
  • În cele două zile, vor cânta pentru cei din Mehala și goștii lor artiști renumiți din Banat: Nicoleta Voica, Doriana Talpeș, Carmen Popovici Dumbravă, Ancuța Fleșariu, Camelia Miuțescu, Petrică Moise, Adi Bihoi, Pera Todorovici, Stana Stepanescu, Maria Borțun Popescu, Dumitru Stoicănescu și alții.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*