Eveniment

Neutilizarea centurii de siguranță le-a adus sancțiuni

Neutilizarea centurii de siguranță le-a adus sancțiuni

Amenzi usturătoare pentru mai mulți șoferi timișeni. Neutilizarea centurii de siguranță, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum, i-a lăsat pe unii fără permis.

Timp de trei zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În perioada 19 – 21 mai, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.

Astfel, poliţiştii au întocmit 10 dosare penale şi au aplicat 361 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 197 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 39 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

În plus, au fost reţinute în vederea suspendării 35 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric, limitelor legale de viteză şi conducerea sub influenţa alcoolului. Totodată au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*