Administrație

Directorul Regionalei Timişoara: “Va fi modernizată întreaga suprafață, se va pune piatră naturală, iar ușile le-am prevăzut pe fotocelulă”

Directorul Regionalei Timişoara: “Va fi modernizată întreaga suprafață, se va pune piatră naturală, iar ușile le-am prevăzut pe fotocelulă”

Gara de Nord din Timișoara va intra în reabilitare. Totul va fi posibil printr-un proiect european al CFR, în valoare de 82 de milioane euro. Anunțul a fost făcut chiar de către secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea, prezent zilele trecute la Timișoara.

Reamintim, Gara de Nord ar fi trebuit modernizată printr-un proiect amplu, dar din cauza unor litigii proiectul a fost blocat multă vreme. Lucrările de igienizare a gării au început anul trecut, după ce Poliția Locală a început să pună presiune și să dea amenzi din cauza mizeriei din gară. Astfel că acum Ministerul Transporturilor a alocat două milioane lei pentru reparații curente.“Am semnat luna trecută un proiect de investiții. Este vorba despre modernizarea a 47 de stații CFR, cu o valoare la 82 de milioane de euro din fonduri europene. În acest proiect este inclusă și Gara de Nord din Timișoara care va fi reabilitată în întregime. Până la demararea acestui proiect de reabilitare am mai alocat anul acesta peste două milioane de lei pentru mici lucrări de eficientizare energetică, reparații la clădirile corpului A, reparații la peroane și alte lucrări care necesita mici lucrari punctuale. Și la Timișoara Est a fost finalizat un proiect de introducere a gazului metan și realizarea instalației termice cu centrală pe gaz. Acolo avem o investiție de 230.000 lei fără TVA”, a explicat Dragoș Titea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

La rândul său, șeful Regionalei Timișoara,  Ioan Simu,  spune că în prezent se așteaptă autorizația de construcție pentru un proiect de amenajare a accesului în holul caselor de bilete, ceea ce înseamnă ușa de la intrare și accesul spre peroane.“Va fi modernizată întreaga suprafață, se va pune piatră naturală pentru a avea un alt regim în timp de a se comporta, iar ușile le-am prevăzut pe fotocelulă. Toate celelalte mici reparații la care s-a făcut referire, ele sunt finalizate, săptămâna viitoare e termenul de finalizare  la corpul dinspre stație. La Timișoara Est așteptăm doar racordul de la compania de gaz”.

Regionala Timișoara are în acest proiect șase stații care ar urma să fie reabilitate complet: Gara Timișoara Nord, Gara Caransebeș, Băile Herculane, Orșova, Simeria și Petroșani.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*