Social

Sute de timișoreni au trecut pragul Poliției Locale la Ziua Porților Deschise

Sute de timișoreni au trecut pragul Poliției Locale la Ziua Porților Deschise

Poliția Locală Timișoara a marcat astăzi, Ziua Porților Deschise,  care este sărbătorită în fiecare an, la nivel național în data de 21 mai, de ziua Sfinților Constantin și Elena.

Cu această ocazie, la sediul de pe str. Avram Imbroane nr. 54, a fost organizată cea de-a cincea ediție a Zilei Porților Deschise. Timișorenii au avut astăzi ocazia să viziteze sediul instituției, birourile, sala de sport unde polițiștii locali se antrenează, sala de festivități, să afle care sunt atribuțiile polițiștilor locali, să afle mai multe despre rezultatele foarte bune la competițiile sportive, să vadă dotarea, motoscutere, bicicletele, autovehiculele cu care polițiștii locali patrulează.

Și anul acesta manifestarea s-a bucurat de succes, peste 850 de persoane, în special elevi de la unitățile de învățământ cu care Poliția Locală colaborează, dar și de la alte școli din Timișoara au trecut pragul instituției.

De asemenea, la Ziua Porților Deschise au fost prezenți reprezentanți ai consiliilor consultative de cartier, timișoreni care au venit pentru prima dată să vadă sediul instituției, dar și timișoreni care vin de mai multe ediții în vizită pentru a marca împreună cu polițiștii locali această zi.

Totodată, au mai fost prezenți inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, președintele IPA Regiunea 1 Timiș, consilieri locali, directorul general al Retim și alți colaboratori din cadrul instituțiilor cu care polițiștii locali lucrează în teren.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*