Administrație

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: “Centura de Sud a Timișoarei se va construi cu o singură bandă pe sens”

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: “Centura de Sud a Timișoarei se va construi cu o singură bandă pe sens”

Centura de Sud a Timișoarei va fi realizată pe două benzi, în total. Anunțul a fost făcut astăzi de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea, prezent la Timișoara.

Astfel că noua licitație este pentru proiectare și execuție a drumului pe proiectul din 2011 și  presupune realizarea centurii la nivel de doar o bandă pe sens. Documentația pentru proiectarea și execuția lucrărilor Centurii de Sud a fost finalizată și depusă în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, cu termen 8 iunie 2017.

Centura Timișoara Sud are o lungime de 25 kilometri. “Eu nu am auzit să fi fost o discuție ca această centură să fie la patru benzi. Niciodată nu s-a vorbit de patru benzi, cu atât mai mult cu cât nu necesită trecerea la drum expres, autostradă. Acest drum pe care se va realiza este un drum cu două benzi, una de dus si una de venit și un acostament de aproape cât o bandă. Proiectul prevede lărgirea sau trecerea la drum express au regim de autostradă. Terenul este cumpărat pentru regim de drum expres (patru benzi), autostradă, investiția vrem să o realizăm cât mai repede și să o putem da în folosință cetățenilor din Timiș, Timișoara, cât și celor care tranzitează județul Timiș. Eu aș dori să discutăm la masă cu toți pe lucruri punctuale. Cu toții ne-am dorit să facem un regim de autostradă, dar decât să facem în regim de autostradă să ne apucăm în doi-trei ani, avem posibiliattea să dăm drumul cât mai repede acestor proiecte”, a explicat Dragoș Titea, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor.

Conducerea DRDP Timișoara consideră că Centura de Sud cu o singură bandă va rezolva problema traficului. Potrivit lui Horațiu Simion,numărul mașinilor care tranzitează zona nu este foarte mare.”Astăzi în punctul de frontieră Moravița avem circa 200 de tiruri, dinspre Reșița mai vin eventuale câteva sute, totalul de trafic care vine pe relația aceasta de tranzit reprezintă un sfert din tot traficul. E adevărat tirurile împreună cu autoturismele fac un trafic de 3700 de vehicule, o medie zilnică anuală, deci nejustificabilă promovarea centurii la patru benzi. Ulterior dacă traficul o va cere se va putea lărgi la patru benzi”, a declarat Horațiu Simion, directorul DRDP Timișoara.

La rândul său, șeful CJ Călin Dobra susține că „Știți foarte bine Centura de Nord-Est care este același model. Ați observat vreun blocaj de trafic pe acea centură? Are cineva tehnic exemplificat că viitoarea centură de Sud va bloca traficul așa cum este proiectată ea acum?Chiar de niciun fel. Nu s-a pus niciodată în discuție ca Centura de Sud să fie la patru benzi. Din contra, s-a trezit la un moment deputatul Drulă că nu e în regulă cu acest proiect”.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*